Eu și ea

Nu știu câte am afișat sau am scris despre familie, însă familia asta a mea este fascinantă pentru mine. Suntem atât de diferiți și totuși, atât de asemănători.

Ai mei sunt oameni simpli, care, mai presus de orice, ne-au învățat pe mine și pe frate-meu cea mai importantă lecție de viață: să fim și noi la fel, la fel de simpli. Oricât de mult m-am schimbat, când mă gândesc la mama și la tata îmi amintesc de transparența cu care privesc lucrurile în general.  Și mă ridică de fiecare dată. Îmi amintesc de cum nu ar trebui să complic lucrurile, ci cum ar trebui să le iau pas cu pas și să gândesc că totul va fi bine, prin oricâte am trece până-n acel punct. Iubesc faptul că provin dintr-un mediu în care ambiția își spune cuvântul,  unde am învățat că efortul îți aduce cele mai multe satisfacții. De la ei am învățat că doar muncind și trăgând tare ajungi să-ți șlefuiești aptitudinile și să fii apreciat.

Frate-meu am avut impresia că-mi e opusul, însă crescând şi conştientizând că nu certându-ne rezolvăm problemele, am realizat că avem destule în comun. El e mai sensibil decât mine, deşi nu o arată întotdeauna. A stat mai mult pe lângă mama. Însă şi mai încăpăţânat şi nerăbdător. Cu toate astea, deşi nu vorbim în fiecare zi, ştim că suntem acolo unul pentru celălalt. E o legătură foarte puternică şi o realizăm fix când ne e greu sau când facem lucruri pentru familie, care-s emoţionante. Am crescut amândoi cu ideea că familia e singură în care ne putem încrede cu toate celulele noastre, că ea ne oferă sprijit necondiţionat şi că acolo găseşti dragostea pură. Am vorbit cu tata după ce a terminat de citit una dintre cărţile lui spirituale şi am ajuns la concluzia că probabil, într-o viaţă anterioară, eu şi frate-meu am fost duşmani convinşi, date fiind disputele dintre noi, iar pentru a reda echilibrul universului, în viaţa asta a trebuit să purtăm unul celuilalt iubirea de frate. Asta pentru că eu cred doar într-o forţă universală care menţine echilibrul lumii, nu în alte spiritualităţi.

Mama e cea mai frumoasă şi delicată femeie pe care o cunosc. Are un zâmbet care te vrăjeşte şi nişte gropiţe care îi conferă un aer juvenil şi jucăuş. De asta e atât de simpatică. Este amuzantă şi iubitoare, poate excesiv de iubitoare. Îmi dau seama de asta mai mult din priviri. E obiectivă de cele mai multe ori şi-mi spune când rănesc oamenii. Mă trimite la trăit viaţa şi la profitat de ocazii. E mândră de mine că desenez, e mândră de mine că am început în sfârşit să scriu în adevăratul sens al cuvântului. Mama s-a reeducat crescându-mă pe mine. Îmi place să cred că ne-am educat una pe cealaltă. Spun asta, pentru că de multe ori când îi mai povestesc despre ghiduşiile mele, văd în privirea ei că-şi trăieşte tinereţea prin mine. Are un zâmbet pierdut, un surâs în colţul gurii care pe de o parte mă întristează, dar e surâsul ăla care-mi confirmă susţinerea ei, că ce fac e ce trebuie. Cu toate astea, îmi place că o am tânăra. Facem parte aproape din aceeaşi generaţie. Îi spun: ,,gagico, eşti croită azi” de fiecare dată când îmbracă vreo îmbrăcăminte sexi şi râde atât de melodios.

Împreună cu tata au trăit cea mai curajoasă poveste de dragoste. S-au logodit după două săptămâni de relaţie şi uite cum se iubesc şi acum. Iubirea lor a rupt orice clişeu despre dragostea la prima vedere. Nu s-a stins deloc la fel de repede cum s-a aprins şi e la fel de înflăcărată ca atunci. Iubirea aia s-a transformat în respect unul faţă de celălalt, în suport şi încredere. Îi mai surprind chicotind prin sufragerie. Asta mă înduioşează cel mai mult.

Tatălui meu îi place să fie serios şi ursuz. Însă doar îi place, pentru că deşi vrea să aibă prestanţa asta de om în toată regulă, se dă de gol de fiecare dată. Chicoteşte la glumele foarte deochiate ale fetelor şi se ruşinează. E demn, e puternic, e talentat, e sensibil, e probabil cel mai respectuos om pe care-l cunosc şi foarte curajos. Este sincer cu tine şi foarte onest. Tata e tatăl, ştii? I-am scris mesajul ăsta de ziua lui (mama a fost puţin geloasă, dar i-a trecut ei): ,,Pentru sufletul care la rău a fost lângă mine, care aşa cum a ştiut el mi-a oferit dragoste, care cu multă omenie şi bunătate m-a învăţat să respect ca să pot fi respectată. Pentru sufletul care m-a învăţat să mă apar cu indiferenţă şi cu bunătate, pentru cel care are cea mai multă răbdare, pentru cel care munceşte necondiţionat, pentru cel care ascultă, pentru cel care zâmbeşte ştrengar. Tu eşti omul care şi-a lăsat cel mai mult amprenta asupra personalităţii mele şi o realizez tocmai acum. De fiecare dată când trebuie să iau o decizie, mă întreb cum ai proceda tu. Pentru că eşti exemplul perfect de răbdare, tărie, voinţă, eşti un adevărat luptător. Încerc mereu să fiu ca tine, să vorbesc mai puţin şi să simt mai mult, să văd dincolo de aparenţe, să nu judec, să fac mai multe pentru mine.  Azi e o zi şi mai specială pentru că e şi ziua în care tu aduci toamna, anotimpul meu preferat. În fiecare an. Îmi doresc ca toamna să înceapă cu tine mereu. La mulţi ani celui mai frumos tată!”

Tata şi cu mine suntem la fel. Mama şi cu mine ne completăm. Mi-a plăcut dintotdeauna textul lui Iv cel Naiv, care mi se potriveşte perfect:

“liniștea am moștenit-o de la tata,

zâmbetul de la maică-mea.

și pentru că am stat cu ea

cu nouă luni mai mult

zâmbesc mai des decât sînt linștită.”

            Cu toții credem că avem cele mai frumoase familii. Așa și trebuie. Apreciați-le și iubiți-le.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s