Importanța empatiei

Cu toții trăim în propria noastră versiune a realității, o realitate care e limitată de concepțiile, temperamentul și experiențele noastre. Este singura realitate pe care o vom ști vreodată. Dar este crucial pentru dezvoltarea, relațiile noastre și chiar pentru societatea însăși să încercăm să experimentăm și realitățile celorlalți. Acest lucru se realizează prin empatie. Empatia nu este altceva decât activitatea de a încerca să înțelegem perspectivele celorlalte persoane, emoțiile lor și în cele din urmă, realitatea lor. Suntem capabili să socializăm, iar abilitatea de a comunica și de a asimila stările celorlalți este cheia către menținerea relațiilor.

revolutionary_road_3

(Revolutionary Road, 2008)

Ca să-ți dezvolți propria empatie ai nevoie să-ți formezi câteva mici obiceiuri:

Observă-i pe ceilalți.

Avem tendința de a ne focaliza toate activitățile pe propria persoană, cuprinși în rutina zilnică și în distragerea digitală, însă încercarea de a-ți face timp să-i observi pe ceilalți este un bun prim pas de a-ți dezvolta empatia. Privește și întreabă-te. Încearcă să focalizezi atenția către starea de spirit a celorlalți mai degrabă, decât să-i judeci sau etichetezi. Întreabă-te ,,oare ce fel de zi au avut?”, ,,ce simt ei?”. Încearcă să-ți schimbi cu adevărat atitudinea și să-ți pese cu adevărat. Curiozitatea față de ceilalți este primul pas în a-ți lărgi empatia.

tumblr_mb12zmn5kp1qbv679o1_500

(Revolutionary Road, 2008)

Ascultă!

Pe parcursul unei conversații, mai ales la începutul uneia, majoritatea oamenilor își formulează deja răspunsul, înainte ca cel ascultat inițial să termine ce are de spus. Această formă de comunicare devine mai mult o luptă verbală decât un schimb de idei. Astfel, evită acest reflex prin încetinirea conversației. Așteaptă un moment până celălalt își termină ideea, ia-ți un timp de procesare a replicii și pregătește răspunsul, după care replica ta poate fi exprimată. Pune întrebări pentru a înțelege mai bine mesajul celuilalt. Încearcă să le observi emoțiile și înțelesurile adânci din spatele replicilor lor. Ce experiențe au avut și i-au făcut pe ei să ajungă la acest tip de gândire? Nu trebuie să împărtășești ideile lor sau să crezi în ele, ci doar să le accepți, nu să le iei drept nejuste sau absurde. Astfel, ascultarea ajută la informare și la extinderea propriilor opinii.

Deschide-te!

Ascultă mai mult experiențele celorlalți. Vei învăța din ele, chiar de nu sunt ale tale (așa cum se spune, că nu le simți pe propria piele). Este singura modalitate de a vedea lumea și prin alți ochi. Însă mai mult decât a-i asculta pe ceilalți, este important să te deschizi tu și să vorbești despre concepțiile tale. Empatia este un schimb continuu de idei, sentimente, experiențe și vieți, iar acest lucru nu face decât să fim mai toleranți, mai apropiați, mai receptivi, mai open-minded. Chiar și cu cei cu care considerăm că avem concepții total diferite despre orice.

mad-men-episode-510-don-hamm-joan-hendricks-870x490

(Mad Men, 2007-2015)

Empatia ar trebui să facă parte din noi fără să o considerăm vreun efort. Prin acest obicei pe care ni-l formăm ne păstrăm mintea deschisă, ne micșorăm numărul prejudecăților și ne schimbăm moralitatea. Fără aceasta, nu facem decât să respingem oameni și să formăm grupuri și cercuri, să creăm probleme și inamici inexistenți de fapt. Limitarea aceasta pe care ne-o creăm nu face decât să ne oprească din evoluție și să ne îngusteze mintea. Experiențele umane sunt experiențe împărtășite. Avem mai multe în comun decât am crede. Cu toții avem versiuni mici ale realității în care trăim.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s