Cu, pentru şi despre relaxare

-Domnişoară, puţin vin?

-Nu, pentru că am probleme cu picioarele.

-Vi le umflă?

-Nu, mi se desfac.

E bună. Tare. Nu am apreciat niciodată mai mult la o femeie decât inteligenţa şi umorul amestecate ca-ntr-o ploaie uşoară de vară. Aia care ţine mult, dar te mângâie şi te răcoreşte, care nu-i supărătoare deloc, ci dorită.

Am întâlnit o mulţime de dom’şoare care nu vor nici în ruptul capului să pupe paharul din considerente etice. Carevasăzică, mai mult pentru cele pentru care o cină bună se încheie cu două pahare de vin roze-pe jumătate pline, nu pe jumătate goale, că noi suntem cele optimiste.

Şi da, mă număr printre cele pentru care alcoolul nu este o formă de distracţie, ci categoric un mod prin care se stârnesc cele mai incitante conversaţii. E o formă de detaşare în care ceea ce gândeşti nu întârzie să fie exprimat prin cuvinte. Şi aici devine interesant- când omul nu mai are inhibiţii, iar ceea ce simţi iese la iveală.

Asta îmi place cel mai mult: naturaleţea pură. Imaginile de mai jos aparţin fotografului brazilian Marcos Alberti, care a realizat un proiect mişto despre efectul a trei pahare de vin consumate. ,,The first glass of wine is all about the food, the second glass is about love, and the third glass is about mayhem”. 🙂

Totuşi, alcoolul se consumă moderat. Aici promovez exuberanţa, nu excesul.

how-alcohol-affects-people-mood-wine-project-marcos-alberti-12-570768e4c6436__880how-alcohol-affects-people-mood-wine-project-marcos-alberti-41-5707691dcb0fe__880

how-alcohol-affects-people-mood-wine-project-marcos-alberti-53-570768ca4d42a__880

how-alcohol-affects-people-mood-wine-project-marcos-alberti-2-570768ce8de1e__880how-alcohol-affects-people-mood-wine-project-marcos-alberti-36-570769147cbd0__880how-alcohol-affects-people-mood-wine-project-marcos-alberti-39-57076919d70aa__880how-alcohol-affects-people-mood-wine-project-marcos-alberti-46-570768bdbbcd6__880how-alcohol-affects-people-mood-wine-project-marcos-alberti-48-570768c110df3__880how-alcohol-affects-people-mood-wine-project-marcos-alberti-35-57076913048ce__880

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s